Cele doua firi

Firea noua cu cea veche,
Stau în noi, dar nu-s pereche!
Una e iubita-n toate,
Alta-i vrednica de moarte.
Una e din cer hranita
Iar cealalta-i rau hulita.
Una e placuta, vie,
Iar cealalta prinsa-n cuie!

Când cea noua sta si-asculta,
Firea veche o-ntarâta!
Firea noua sta-n lumina,
Iar cea veche baga vina!
Daca noua sta în ruga,
Ea cea veche vrea sa fuga
Si cu vorba ei cea dulce
Vrea sa sara de pe cruce!

Când cea noua are viata
Ea îi sta opusa-n fata.
Firea noua e bogata,
Când cea veche sta-ngropata.
Ea în imnuri Il slaveste
Pe Acel ce o-ndrageste.
Si asa ne da în toate,
Viata noua pân-la moarte!

Si când firea noua spune
Ca Isus deacuma vine,
Omul vechi din noi sopteste
Ca Cristos nu mai soseste!
Dar de-l tinem rastignit
Sus pe cruce tintuit,
Nu vor fi în noi tot doua
Ci doar una vie, noua.

Amin.

Nu eşti învins cât timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
— credinţa iarăşi te ridică
poţi fi căzut, dar nu învins!

Nu eşti înfrânt cât şi nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfânt:
— nădejdea iarăşi te-ntăreşte
poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea
curată şi de neclintit:
— iubirea iarăşi te înalţă
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci
— prin ele eşti mereu aproape
dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţii gândul
şi inima la ce-ai primit;
— când inima ţi-e-n altă parte
chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează
— ci când de Cer ai ochii rupţi,
când nu mai arzi şi nu mai sângeri,
când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legământul pân-la jertfă
şi lupta până la sfârşit!